DIANA

Despre acest membru ARC:

DIANA este unul dintre cei mai importanţi producători de carne şi de produse din carne din România.
DIANA s-a înfiinţat în 30 aprilie 1991, având ca principal obiect de activitate comercializarea produselor alimentare şi nealimentare. Începând cu anul 1997, DIANA a dezvoltat o importantă capacitate tehnologică de producţie a cărnii şi a preparatelor din carne. Abatorul şi linia sa de producţie funcţionează la standarde tehnologice internaţionale.
Gama produselor fabricii DIANA este foarte diversă. Încă de la început, oferta de produse a fost îndreptată către gusturile şi aşteptările consumatorului intern. O importantă poziţie au în această ofertă produsele care se apropie cel mai mult de ataşamentul românilor pentru produsele din gospodăriile tradiţionale româneşti. În diversitatea şi dinamica sa, oferta produselor DIANA este continuu modelată în funcţie de orizontul de aşteptare al consumatorilor din România şi din ţările europene, pe pieţele cărora sunt exportate aceste produse. Pe piaţa regională, cele mai apreciate sunt produsele proaspete, cărora DIANA le aşigură o distribuţie specializată prin magazine proprii, foarte bine primite de public.
DIANA este un membru important al Asociaţiei Române a Cărnii încă de la începutul producţiei proprii de produse şi de preparate din carne. Compania deţine certificarea ECOPROFIT, ca urmare a participării la proiectul de protecţie a mediului iniţiat de Ministerul de Externe al Austriei în anul 2001. Produsele sale au fost omologate în cadrul programului Marca de Calitate în 2002, an în care activitatea a fost certificată în sistemul Managementul Calităţii, conform standardului SR EN ISO 9001:2001, iar în anul 2014 obţinând certificarea conform standardului ISO 22000.
După anul 2000, DIANA a derulat mari proiecte de modernizare şi de retehnologizare: modernizarea şi retehnologizarea fabricii de preparate şi a abatorului pentru porc (2003-2004) şi modernizarea frigoriferului şi a abatorului pentru vită (2006-2007), proiecte SAPARD. Auditul realizat în această perioadă a condus la certificarea Sistemul de Management al Calităţii şi HACCP de către Moody International conform standardului DS 3027 E:2002.
Interesul şi încrederea consumatorilor sunt răsplata primită de DIANA ca urmare a preocupării sale pentru calitatea produselor oferite pe pieţele regionale, naţională şi europene.

http://www.diana.com.ro

Project Details

Categories
Membru ARC